sâmbătă, 7 iulie 2007

Ura de aproape

Culturile sunt inainte de toate grupuri de oameni care impartasesc anumite valori, abia apoi vin cativa artisti care le reprezinta. Aceste valori sunt de exemplu: compasiunea, generozitatea, respectful fata de semen, si alte mere si pere. Daca ar fi asa cum pare, toate culturile ar fi identice: ele nu se contopesc in venerarea valorilor pozitive- acestea sunt un ambalaj lucios- culturile se diferentiaza in functie de restul culturilor pe care le urasc. Singurul lucru real si original al oricarui neam, este mixul de ura pe care o poarta altora.

Societatea nu m-a invatat decat doua lucruri. Primul -banal si care nu a impresionat niciodata pe nimeni- sa ascult porcii care conduc ferma Romania; al doilea: sa ii urasc pe toti cei care nu sunt romani, cu inima mea romaneasca. “Pe ciori sa le radem, pe bozgori sa-i schingium, pe rusi sa-i ia dracu, galbejitii sa stea naibii acasa.” Daca m-as fi nascut in alta parte ar fi diferit doar stilistica si modul de a ura: pe turci si rusi i-as fi urat nemteste, pe bosniaci i-as fi urat in croata, pe romani cu o inima de italian, pe americani i-as fi urat ca un afgan, si pe toti ca un francez.

Iar daca as fi fost un simplu animal m-ar fi distrus originea mea: tata este ungur, mama romanca, o buna parte din educatorii mei germani. Pe care dintre ei sa-l ucid primul? Si dupa ce am terminat cu toti sa ma sinucid in romana, maghiara sau germana? Cert este ca rezultatul ar fi fost acelasi: din toti ar fi curs sange rosu.

Am avut deci norocul sa-mi fie mereu usor sa-i vad pe toti ca oameni, si nu ca intruparea unei idiotenii abstracte nascocite de o minte natanga: nationalitatea, neamul, poporul.

Desi nu am discriminat niciodata pe nimeni sunt infectat cu virusul de a fi trait in societate: “You have a moderate preference for whites” a fost rezultatul unui test grozav gandit de psihologii de la Harvard. Nu numai ca sunt de acord cu acest rezultat -avand incredere in validitatea testului- dar stiu acest lucru. Si cand vad un rrom, stiu ca sunt in pericol. Insa nu simt acest lucru. Acesta este conflictul unui om etic. Altii stiu ca toti sunt oameni, dar simt ca rromii sunt altfel de oameni. Niste oameni carora le-ar rupe gatul daca ar fi sa se lase in voia simtamintelor.

Pentru a face saltul de la xenofobul latent la omul macinat de conditionarea sociala nu exista decat o singura cale: descoperirea. Descoperirea celuilalt prin exercitii de privire. Exploararea lui prin ganduri si fapte. Apoi vor veni si simtirile.

Iata un astfel de exercitiu:

Ultima data cand am venit in Bucuresti, era vorba ca stau doar doua zile, deci am fost echipat de parinti cu mancare numai pentru o luna. Asteptam autobuzul langa gara cu rucsacul meu usor, bucurandu-ma ca nu mai cheltui bani pe taxi, cand am observat un tigan (da, folosesc cuvantul acesta in dialogul meu interior fara valente negative) care umbla de la un om la altul. Inainte sa inteleg ceva, m-am trezit cu o mana bruna care imi tinea sub nas un billet galben: “Troleibuzul 66 pana la capat pentru tiruri. Bucuresti- Praga 59 E”. Acest lucu nu m-a ajutat sa pricep; abia cand l-am privit pe Gheorgy care gesticula am inteles: “Bulgarski(eu), niet Romanski(vorbesc)”. Era bulgar si voia sa stie daca 66-le venea acolo. I-am facut semn ca da. Mi-a multumit.

S-a asezat pe geanta, a scos un pachet de tigari, a scos ultima tigara si a aprins-o. S-a ridicat, a mers 10 metri si a aruncat pachetul gol la gunoi. S-a intors, s-a asezat.

-Esti in armata? A gesticulat el.

-Nu, am raspuns.

-Am doi copii.

-Felicitari.

-Ei sunt in Praga, mi-a aratat el pe hartie. “Sotia”, (stia acest cuvant in limba noastra) a murit. Ma duc sa-mi vad copii.

In limbaj nonverbal acest dialog dureaza mult. 66-le nu venise, desi eu stiam ca vine des. Am intrebat pe cineva: “Nu! De la Universitate puteti sa-l luati! Nu de aici!” mi-a spus o femeie. Va intreb ce m-am intrebat si eu: cum ii explici bulgarului cum se ajunge la Universitate? Si daca ii explici doar ca nu vine aici 66-le? Amintindu-mi de cum il alungau oamenii cu intrebarea lui simpla, m-am convins ca nu ar avea nici o sansa singur.

Hai dupa mine.

In timp ce asteptam metroul s-a prezentat, la fel si eu. Am gesticulat despre Tuica (alt cuvant pe care il stia), despre cat de impresionanta e statia, despre femei si despre multe lucruri pe care nu le-am inteles. Am cautat impreuna apa si ne-am mirat de faptul ca automatul nu functiona. Cu aspectul lui de taran brun si batran, din stiu eu ce pustiu bulgar, m-a facut sa ma simt un pic stingher in secolul meu. Ne-a salvat metroul. S-a mirat de cat de modern e. Eu i-am explicat pe foaia sa ca sunt din Brasov, el ca in ’43 a luptat pe front.

Pe drumul de la Gara de Nord la Universitate am ras in continuu cu Gheorghe-ul de peste Dunare. Ajunsi la Universitate mi-a facut complimente pentru cladirile impunatoare. Ultima problema a fost ca nici soferii din 66 nu stiau ce capat e ala pentru tiruri. Abia al 5-lea taximetrist a stiut. Am asteptat inca 10 minute 66-le, si mi-a facut cinste cu o gura de “Bulgarsky Tuica”. Mi-a aratat ca a venit peste Dunare cu barca. Apoi l-am salutat pe Gheorgy, el pe mine, si s-a imbarcat in urmatoarea faza din aventura sa.

As fi putut sa merg linistit acasa, fara sa ocolesc jumatate din Bucuresti, si as fi facut-o daca Gheorgy nu era un tigan din Bulgaria. Dar am ales, nu fara ezitari, sa il insotesc pe o bucata din drumul sau, pentru a imi demonstra mie ca am ce descoperi. Si asa a si fost. Am descoperit ca desi nu aveam o limba sau o cultura comuna, aveam amandoi un lucru comun: amandoi ne miram de lucrurile din jur si ne amuzam pe seama lor. Cu alte cuvinte amandoi eram oameni, si asta era toata baza care ne trebuia pentru acomunica si a ne simti bine. Nimeni nu este xenofob, insa oamenii se fac xenofobi prin alegerile lor.

Concluzia nu este atat de mult ca toti suntem oameni, si ca etniile sunt fictiuni, ci ca a fi etic nu este o joaca de copii, ci un conflict continuu intre ceea ce fiecare invata de la altii si ceea ce ii spune umanitatea din el. Sa faci diagrame Gantt, sa scrii cereri de finantare, si sa convingi oamenii sa te sprijine in actiuni care pot provoca rasul celor care s-au resemnat in nemernicie nu este mereu simplu, dar ceea ce este cu adevarat dificil este sa traiesti valorile pe care le-ai descoperit in tine, si sa indraznesti sa fi bun- sa fi tu. Si acest lucru este adevarat indiferent daca esti in SynergEtica sau nu. In final lupta pentru etica nu se da cu oamenii ci ininteriorul fiecaruia.

Dar, atunci cand reusesti sa iti depasesti conditia de Leming, nu mai esti acel animalut invidiat pentru modul in care ti-ai organizat platitudinea, ci esti un om in toata firea si te poti bucura de satisfactia de a nu fi roman, ungur, neamt, indian sau brazilian, ci un cineva construit de tine prin faptul ca te-ai creat in fiecare clipa intr-un fel in care crezi.

3 comentarii:

Just Blank spunea...

Foarte reuşit textul!
Îmi aduce aminte, mai mult ca atmosferă decât ca idee în sine, de un fragmentul acesta din "To kill a mockingbird".
E o discuţie între copiii Jem şi Scout, fraţi:

— Scout, ştii ceva? Acum pricep eu totul. Am stat şi m-am gândit mult în ultima vreme, şi până la urmă am priceput. Pe lumea asta sunt patru feluri de oameni: oameni obişnuiţi, ca noi şi ca vecinii noştri, pe urmă oameni cum sunt Cunninghamii din pădure, apoi oameni ca Ewel-lii de la maidanul de gunoi şi în sfârşit negrii. [...] cum îţi explici tu de ce sunt Cunninghamii altfel? Domnul Walter aproape că nu ştie să se iscălească, l-am văzut eu. Ai noştri sunt ştiutori de carte mai demult decât ai lor.
— Nu, toată lumea trebuie să înveţe, nimeni nu s-a născut învăţat. Walter e destul de deştept, dar uneori nu ştie lecţiile fiindcă trebuie să stea acasă şi să-l ajute pe taică său. Asta nu-i din vina lui. Nu, Jem, eu cred că există un singur fel de oameni: oameni pur şi simplu.
Jem se întoarse cu spatele la mine ca să şi aranjeze perna. Când se sprijini din nou pe ea, faţa lui era înnourată. Iar îl apucă una din crizele lui, mi-am zis cu îngrijorare. Sprâncenele i se împreunară, buzele i se strânseră şi se subţiară. Rămase un timp pe gânduri.
— Aşa credeam şi eu, când eram ca tine, rosti în cele din urmă. Dacă nu există decât un singur fel de oameni, atunci de ce nu se nţeleg între ei? Dacă-s toţi la fel, de ce se dispreţuiesc unii pe alţii?

Silviu Martin spunea...

Foarte bun postul! M-a miscat! :D

jette. spunea...

imi pare rau, dar eu nu sunt de acord. eu vad multiculturalitatea ca pe o scuza jalnica pentru globalizare, si nu imi surade ideea asta. atunci cand doua culturi sunt fortate (nu cred ca se pune problema de initiativa proprie) sa coexiste in acelasi mediu ele nu pot fuziona pozitiv. nu doar asta, dar ele nu vor ajunge sa produca ceva, ci se vor tolera si atat.
chiar daca par xenofoba, nu cred ca lumea este capabila de creatii mari prin omogenizarea culturilor. arta si marile desoperiri au fost rezultatul unor contexte diferite si izolate. o cultura universala nu ar putea fi productiva, ci ar supravietui la un nivel autosuficuent, plafonandu-se.
sper sa nu fi exagerat in intelegerea textului, dar eu sustin "puritatea raselor" si resping orice incercare de a "corci" culturi.