Experienta personala

Locuiesc in Bucuresti de 2 ani de zile, dar sunt din Slatina.

Se face ca zilele acestea, fiind in Slatina, m-am intalnit cu un prieten, Adi, student in anul I la Facultatea de Traducatori Rusa-Engleza si ne-am impartasit pret de cateva orele, experientele traite in ultimul an. Nu ne mai vazusem din vara lui 2007 si multe lucruri s-au schimbat pentru/la amandoi. I-am spus chestii de baza din Bucuresti: cum si de ce sa-ti faci abonamente la RATB/METROREX, unde poti sa te plimbi, de ce anume sa te feresti, job-uri, in ce activitati sa te implici. Si la acest capitol- implicare- a fost o discutie lunga, pentru ca Bucurestiul vine cu ceva ce in Slatina exista doar la nivel de deradere->voluntariatul, implicarea intr-un ONG.

Numele meu este Anca si sunt voluntara din 5 iunie 2007. :) La inceput nu stiam absolut nimic despre voluntariat, era “Toma Necredinciosul” + “Anca Nedumerita”. Spre norocul meu, am nimerit intr-un ONG, care mi-a schimbat mentalitatea, a demontat (pre)conceptii proaste, tipare comportamentale. Ma simt usor penibil cateodata sa tooot vorbesc despre ceea ce fac eu,eu, eu, eu, pentru ca lauda de sine nu miroase a bine, pentru ca oamenii modesti(vezi cazul Maestrului Stefan Iordache) sunt incomensurabili mai valorosi decat megalomanii, pentru ca rezultatele spun mai multe decat un lant de cuvinte.

Totusi, Adi ma punea sa vorbesc despre ce se poate face in Bucuresti! De unde sa incep, pentru ca nu mai stiu unde te-am lasat… Discutia noastra a mers si in sfera profesionalului: cum sa-ti faci un CV, unde poti aplica la acest nivel, in ce ONG-uri merita sa activezi. Normalul meu era SF-ul lui. Este boboc, va sta in Bucuresti in urmatorii ani si nu stia cu ce se mananca orasul asta. Ca el sunt multi, dupa el vor mai veni si altii carora se merita ca noi, cei care traim de putin/mult timp in Bucuresti, sa le spunem cum ne-am inceput noi The Bucharest Experience! Trebuie sa iesim din cotidian, sa avem vederea de ansamblu, picioarele pe pamant si sa le spunem acestor proaspteti studenti, cum era in anul I. Este gratis, da o stare de bine ambilor interlocutori- bobocul nu se va mai simti singur, studentul “experimentat” isi va aduce aminte de niste momente din viata lui. Daca tot vorbim despre noi, macar sa o facem pentru un scop serios, nu ca sa umplem timpul. Suntem asaltati de atata comunicare, advertising, totusi mesajele nu ajung unde trebuie si atunci avem o problema(vezi cazul lui Adi, pentru care viata de Bucuresti e o dilema).

ZIC…

Sa renuntam la comunicare! Sa impartasim experiente! Din aproape in aproape!

Ganduri bune,

Anca